Calendar activitati - ORA Locala (CFR)

joi, 22 august 2024

 

C.N.  UUS 2024

                 Am abordat pregatirile pentru campionatele de UUS de anul acesta cu increderea ca ceea ce facusem in anul anterior a fost bine, cel putin din punct de vedere tehnic. Pregatirile au fost demarate practic in data de 13.08.2024. Au fost aduse la Dan, (YO4FPF) in curte, cele pastrate "la iernat" de la sediul clubului: generatorul, cortul, antenele, cablul coaxial, postamentul antenei si pilonul telescopic de 10 m.

                Verificarea setup-lui a urmat pasii facuti in anul anterior, adica am considerat ca deja suntem la locul de unde vom participa in concurs si am urmat toti pasii stabiliti anterior. Am instalat antenele, tcvr, computer, liniar pentru VHF, surse de alimentare si am verificat fiecare conexiune in parte, proba la emisie sa observam  puterile de care dispuneam in fiecare banda ( 35w pentru 432 Mhz si 200w pentru 144 Mhz ). Am acordat mare atentie RUS pe transceiver si am gasit 1:1 in frecventele de lucru.  Mai aveam un singur lucru de facut si anume sa pornim generatorul. Nu a vrut sa porneasca la prima sfoara si a trebuit sa-l ajutam cu un spray de pornire.  Totul era pregatit.

                Anul acesta a existat si o noutate fata de anul trecut. Deplasarea la locul de concurs s-a facut cu un nou autoturism apartinand lui Dan (YO4FPF), cu garda la sol mult mai inalta si posibilitatea de amplasare pe masina mult mai accesibila.


                 

                         Vineri, 16.08.2024 am incarcat tot ce aveam pregatit in si pe autoturism.

                    Sambata dimineata , la ora 06.20 am plecat catre locul obisnuit de concurs, catre com. Crucea , jud. Constanta. Am ajuns dupa o ora de mers si imediat ne-am apucat de montarea lucrurilor necesare, fiecare la locul lui, asa cum facusem cu un an inainte.  Am inceput cu cortul, apoi antena pentru 144 Mhz, generatorul amplasat in cladirea parasita aflata la 22 m catre est. Odata totul montat la locul lui, am inceput aranjarea setup-ului pentru banda de 144 Mhz; in 2 ore era totul la locul lui, gata de lucru.  A mai ramas sa pornim generatorul de curent si sa facem proba aparaturii.   Credeati ca MURPHY doarme sau e numai amortit  si ca anul asta ne va lasa in pace??  Da de unde!!  A avut grija sa vada daca am fost vigilenti si daca am rezolvat totul.






Ca un facut generatorul probat cu 2 zile inainte nu a vrut de niciun fel sa porneasca. Am apelat la solutia minune si anume spray-ul de pornire.  Dar ia spray-ul de unde nu este!!! Ramasese bine mersi la Constanta si radea de noi....  Dan a urcat rapid in masina si valea la Constanta dupa spray. Dus intors a durat inca 2 ore. Dai cu spray, trage de sfoara de cateva ori si iok !!, nu vroia in ruptul capului sa porneasca.  Impas ?! 

Dan, electromecanic de meserie, a luat la verificare de jur imprejur generatorul si stupoare: din graba de al porni nu pusesem butonul de pornit/oprit pe pozitia ON !!! Odata pus in pozitia care trebuie a pornit la prima sfoara. O greseala marunta care ne-a costat timp, combustibil si nervi.  De tinut minte.

                        La ora 15.00 local a inceput concursul in 144 Mhz. Am folosit programul lui YO7FWS ca si in anul anterior. Am optat pentru operarea in transe de cate 1,5 ore fiecare. Caldura mare exterioara a fost compensata partial de vantul de sud care a batut constant, cateodata tare, in rafale, pana catre ora 20.30. Odata cu  intunericul si atmosfera a devenit oarecum suportabila.  Am incheiat concursul fara incidente, totul a functionat in parametrii normali si am pus in log 83 qso  ( cu 4 mai putine decat anul anterior ). 

 La 10 minute dupa oprirea liniarului  am demontat setupul pentru 144 Mhz si am instalat pe cel pentru 432 Mhz: demontat antena pentru 144 Mhz si montat cea de 432 Mhz.  Am vrut sa facem setarea in programul de lucru pentru banda de 70 cm, dar nu a vrut sa se seteze de niciun fel, in sensul ca neavand conexiune de internet la repornirea computerului acesta vedea o ora oarecare neputand face update, a trebuit sa setam manual ora si a fost ok. Porneste iar programul si surpriza: nu vroia sa porneasca  afisand o atentionare ca lipsea un fisier de lucru ( Call.txt).  Nu am mai stat sa cercetam cauza si pe unde era fisierul asta si am pregatit varianta de rezerva: log pe coala A4 pregatit din timp pentru astfel de situatii.

                        La ora 22.20 eram gata cu setup-ul pentru a doua zi si am mancat cate ceva. 

La 22.45 am trecut la odihna. Am adormit cu greu gandindu-ma la fisierul lipsa care facea  sa nu putem folosi computerul. 

La 05.30 s-a sunat desteptarea, spalat pe ochi, mancat ceva la repezeala si pornit cu 10 minute inainte aparatura pentru concursul de 432 Mhz. Am facut cateva qso test cu cateva statii prezente in banda si totul era ok.  

A inceput concursul, operare cate o ora fiecare si la terminare am avut 43 qso in log. 

La circa 30 minute de la inceperea concursului in 432 Mhz am gasit si fisieul lipsa, dar deja era complicat sa lucram pe computer, online, avand in log deja peste 10 qso, asa ca am inceput logul si terminat pe hartie.

                            La ora 11.30 eram deja cu toate lucrurile demontate, impachetate si puse la locul lor pe autoturism si am pornit care Constanta.

                          In concluzie:  notam faptul ca totul si toate s-au desfasurat asa cum trebuie fara sincope ( in afara lipsei spray-ului si greselii de novici cu butonul de on/off ).

Aparatura a functionat impecabil.  

La sfarsit am avut senzatia ca nu am fost asa obositi ca in anii trecuti , cel putin eu (YO4DW ) desi am dormit in cort , in sacul de dormit, direct pe sol fara saltea; Dan (YO4FPF) a preferat, ca de obicei, odihna in autoturism.

                                                SETUP folosit in concurs:

        144 Mhz : tcvr ICOM 7100

                          antena LFA 10 elemente

                          amplificator TOKYO HL-350V  200w  



         432 Mhz : tcvr ICOM 7100   35w

                           antena DK7ZB 17 elemente

          Laptop ASUS , program concurs YO7FWS


Alte poze si un mic film sunt postate in DRIVE de pe pagina principala a blogului.


                    Cornelius YO4DW

                    Dan YO4FPF

                    

Update 08.09.2024.  A fost publicat clasamentul provizoriu la CN UUS 2024...

                        - locul 1 la CNUUS 144 Mhz;

                        - locul 3 la CNUUS 432 Mhz.

Daca la 144 Mhz ne asteptam la primele trei locuri, surpriza mare a venit la 432 Mhz. Se pare ca cei 35w au fost suficienti...hi.

                        

           

                    


Un comentariu:

  1. Felicitari pt mobilizare ai prezenta in CNUUS.Ma bucur pt schimbul dr controale din timpul etapei de 144mhz.Mult succes pe mai departe.73!
    YO3GCL.

    RăspundețiȘtergere